Tai inima-n o mie de-adânci singurătăți,
Din mâna mea girafe de-argint să soarbă vin.
O, acest glob elastic cu nulele-i săgeți,
Lovind arcașul negru în propriul său destin.

Cunosc un lac ce scaldă hipopotami pe care
Ca pe un vad copiii și regii îl străbat,
Arbori pieziși aruncă din crengi maimuțe rare
Spre soarele ce-n veci arzând a sângerat.

Mă-nham la primăvară, șoimi pază-mi stau'nainte,
În sânge port recolte de căpriori și mânzi.
În jungla zilei, tigri și-aduc încet aminte
De-o muzică străveche și-mi trec alături blânzi.

În gura mea se-aruncă un râu de șerpi, de fiare,
Un rătăcit rapace străbate al meu văz,
Lei, puma, uriașe ursoaice și pantere
Își fac din trupu-mi peșteri, din mâini un meterez.

În rătăciri domnia mi-o-mpart în alte-o mie,
Toată cerneala mării, izvodul vremii drept
Pentr-un cuvânt doar, junglă, a mea copilărie,
Fiară de preț, ostatec, aievea duh ce-aștept.