Aici te-ai lămurit ce-i viața
Și-ai tremurat întâi de teamă;
Aici te-ai luminat în zâmbet,
Spunând șoptit cuvântul mamă.

De-aici plecând ai găsit lumea,
Așa cum ți-ai dorit să fie,
Sau poate altfel, cine știe?
Secretul tău e-n mintea ta.

A rămas locul fără rost,
La fel ca în fotografie.
Cum altfel ar putea să fie?
Toate-au rămas precum au fost!

Se schimbă oamenii la chip,
În obiceiuri foarte greu.
Pe fiecare-n felul său
Îl roade timpul, pic cu pic.

Altfel de-aici ce să îți scriu!?
Că-s toate vechi, doar noi o parte?
Sunt biruri azi nemăsurate,
Cum le-om plăti nici nu mai știu.

Sunt numai doritori de bine,
Ce-ar face tot cu banul tău.
Sunt multe visuri sub suspine,
E pentru mulți mereu mai greu.

E rău și pentru cei ce au,
Că știu cum au și-acum, de frică,
Vorbesc discret, cu voce mică,
Detalii despre cum, nu dau.

Sunt evazivi, se vor discreți,
S-au dus deci” baluri de cristal”
Și chefuri cu iz feudal,
Înregistrate de sticleți.

E-n cercetări economia.
Se schimbă locul la comandă.
Vor fi mai mulți șomeri în stradă.
Se recompune comedia.

Mai face spume eprubeta
În care s-au depus diluții,
Incompatibile soluții,
Ce-n veci nu vor sedimenta.

Va mai dura și cred degeaba,
Pentru acei ce trași pe sfoară,
Vor regreta, a câta oară?
Că au crezut că vor scăpa!

Cum poți să scapi de nebunie,
Când toate sunt ca-n balamuc?
Cum ar putea bărbat să fie
Acel ce este eunuc?

Experiențe inutile
Și așteptări păgubitoare,
Vor face golul și mai mare.
Cârpindu-ne, ne-am rupt mai tare!

N-au vrut s-arunce ce e vechi
Și păgubos, lipsit de sens.
Acaparați de interes
S-au cufundat peste urechi.

Și-odat cu ei, pe condamnați,
Legați de plute cu odgoane,
În sunetele de „ tromboane”,
Cu care au fost încântați.

Da! Condamnați de ignoranță,
Că n-au știut să sară-n apă.
Nu le-a spus nimeni: de poți, scapă !
Și-acum n-au somn și nici speranță.


Deci, cine este vinovat?
O fi răspuns la întrebare?
E important aceasta oare,
Sau n-are sens c-am întrebat?

Se vor grăbi să ne răspundă:
S-o luăm din loc cu altă minte?
Sau se vor pierde în neant,
Speranțe seci, fără cuvinte?

Si astfel deghizați în proști,
Sau chiar crezuți așa, cum pare,
Ne deplasăm în mute oști,
Spre nesfârșita confruntare.

Cu cei ce cred că sunt deștepți.
Și-n aroganță, sau desfrâu,
Ar vrea să pară înțelepți,
Dar sunt precum neghina-n grâu.

Să râzi încet că-i deranjezi,
Pe cei ce vor să pară sobri.
Se pot simți lezați, ei, snobii,
Ce serioși ar vrea să-i crezi.

Sunt duri atunci când simt că știi,
Cu cine te confrunți prin ei.
Naivitate de copii,
Scârnavi gesturi și idei.

Periculoși inconștient,
Inconștienți creând pericol,
Simplificând incompetent,
Legea, articol cu articol.

Așa le cere, așa fac.
Nu-i important că nu e drept.
Ei? Cuie de bătut în cap.
De cel puternic nu deștept.

Nu-i deranja! Ei chiar conduc,
Înspre dezastrul de final,
Când orizonturi vă traduc,
Prin ochelari negri de cal.

8 apr 1998