pe când deschideam câte un ochi somnoros aflam că
e bună această dimineață
din a doua jumătate de secol în curs
mă ridic într-un cot
și dau binețe imaginației însorite
de culoarea irisului
< vin așa târziu să
reinventez matinal zodia peștilor >.

printre gene recunosc
insomniacul de februarie cum îmi vizitează
aceeași oră biologică
știind că aștept întratât acel solz de fildeș
de din primăvara devreme - nu din cea târzie.

tânguitorul glas îmi repetă: ‘avem timp'
timp de răboj rebel…


duioșia perdantă
mângâie tâmplele primăverii întârziate la orizontul ghioceilor
‘de-ar mai avea timpul răbdare …’

în așteptare ecoul