Nu aveam imaginea clară
despre cum mi-ai găsit lumina
pe sub interzisul firii tale.

Știam că, teama de a strica rosturi,
ți-a înfipt fiecare tăcere
în zile și nopți de nerostiri.

Þesutul mort al muțeniei miroase
a sânge colorat în albastru
de un cer suferind,
respir în condiția de a nu mă uita.

Glasul ți-l recunosc dincolo
de imaterial, speranța
renaște într-un "poate",
se-ncăpățânează,
trăiește,fără ca tu să-mi ceri.

Acum mi-am întins curajul pe pâine.
Oferta rămâne valabilă.