mirosul de portocale să-mi intre-n oase
pielea s-o desfaci ca pe-o coajă amară
pereții camerei să mă-nvelească
viscerele să țină loc de șevalet
de câte ori înmoi pensula-n inimă
geamurile se vor lovi de pereți
sângele nud nu țâșnește din prima

aș vrea să dorm în patul tău
pielea s-o desfaci ca pe un kiwi
în multe fâșii subțiri, transparente
prin care să vezi
cum plouă
tot plouă în pântec
peste casa medievală
în care trăiam fără trup

nu e nici frig, nici cald
ierburile se cațără-n trecut
pe aleea de sub balcon plânge un pisoi
așteptă-mă, fug repede să-l iau sus