1.

Am avut un respect deosebit pentru oamenii
Cu copii până când am constatat că majoritatea-s
Boi. Crescusem se pare și nu mă mai considerau un
Copil. Locul dintre brațele lor întinse în sus
A rămas gol. Mâinile lor gânguresc printr-o plecare.
Ele țin ceva sau cu precizie aerul din piept.
Atât. Și lipsa este mereu continuarea lor divină.
Partea invizibilă. Cu siguranță de neinmaginat.
Și dragoste rudimentară.

2.

Cine suntem noi să vorbim cu cei ce sunt?
Animale de fier hălăduind prin jungla
Aparent ordonată. Oricât pare de nefiresc,
Așa e, firește. Oameni de zăpadă neagră
Le străjuiesc vizuinile. Deși nu se moare
Niciodată în somn. Pot însă fi rănite. Ele atacă la fel
Ca prădătorii de elită. De foame.
Sfârșitul este mereu același:
Toate fiarele se sinucid în timp ce își
Ucid prada.

3.

În cimitirul Bellu mi-am vizitat prietenii
Prietenii mei încă vii. Am scris în gând
Numele lor pe morminte și am privit
Apoi pozele. Cei din imagine au început
chiar să semene. Nu l-am văzut totuși
pe Marius deși numele lui era trecut acolo
semn că se afla sub piatra dreaptă. M-am
apropiat de poză și bătrânelul maron mi-a
zâmbit. Așa i-am recunoscut trăsăturile.
Cât mă gândisem eu la asta îmbătrânise.
De dimineață era cu numai trei ani
Mai mare ca mine.
Dacă mă întâlnesc cu el
Din greșeală îl voi întreba ce a
Făcut ieri.

4.

Avioanele se prind în părul Pământului
Ca liliecii în permanentul unei cucoane.
Femeia sprijinită de stâlp bea.
Are sub unghii furnici care trimit
Curentul spre inima sa julită în
Aripile de foc ale
Piloților de vânătoare
În fața ei se ridică imens
Cavoul în formă de Boeing 700
Și ceva. Doar ea îl vede cum
Crește încă din cer.