agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3186 .



Despre neajunsul de a fi murit
poezie [ ]
Poezie postmortemista

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Neville ]

2009-04-19  |     | 



Cine oare se strecoară nevăzute printre valuri ?
Sunt regrete ce răsună aruncîndu-se pe maluri
Și clătesc în refrenul tăcut, monoton
Nostalgia care urcă pe umilul meu peron
Și tot umblă fără pace - nu poți ști pe cine caut ’
Zvonuri din marea uitării ca un murmur slab de flaut
*
Prin invazia tăioasă a poveștilor obscure
Care vin ca să mă fure
Stau cuminte lîngă geamul aburit de filigean
Și privesc pe țărmul pașnic
cum năvalnic își asmute marea trene lungi de spumă
Ah de ce nu este oare
marea tristă și nebună
doar să-mi fie mie mumă
Iar în nopțile cu lună
Peste ape reci și negre ca și penele de curcă
Se destram oștiri de valuri care mintea ne-o încurcă
*
Stau o clipă, doar o clipă, mă strunesc și cu nărav
Îmi argumentez patetic orizontul meu de sclav
Eu ce până adineanuri eram prins pe sub ruine
Răsuflu acuma în beznele pline
ce joacă la sorți pe vii și pe morți
dac-aș sta să le descriu
într-o scurtă vreme poate aș ajunge în sicriu
de aceea nu mă-ncumet și doresc să vă urez
să fiți fericiți ca mine când eram un titirez
mic și mă jucam prin casă învârtind o pernă mare
până ce tot orizontul mi se-așternea la picioare
iar acum de clipe-n-clipe îmbucate fără rost
tot boscorodesc la ghemul care viața mi-o destramă
mă așez încet pe-o rână și pun geană peste geană
simt că am trăit destule și toate mă apasă
mă duc la fund într-un adînc mormîntal
unde n-adie vântul prin cețuri fără glas
unde șipote se-ngînă și-și iau bun rămas
*
după un timp mort se aude un susur ca vîntul pe sub ușă în timp ce faci baie
Nu se știe foarte clar dacă o să supraviețuiesc rod tulpini rodul dragostei cuiva din trecut
Soarele străveziu se mișcă nostalgic ca o algă prin meduziul memoriei
de unde de când încerc să astup malurile cu nisip ?
În locul tău în acea vâioagă abandonată poți face să se repedă marele domn mort care-și coace castanele în memorie el ascultă și te ține minte de parcă niciodată nu v-ați cunoscut
Decimăm populații necunoscute mergem prin beznă se aude trompeta răcnetul care țese laolaltă
ca niște stafii care agită steaguri obosite și moarte
Le clănțăne’ dinții lovesc ca apucați de streche se prăvălesc în noroaie vântul vine pe urmă ca printre rânduri de vie rănile zâmbesc la stolurile de corbi
domnul își îndeasă cușma lovește cu stângacie e aprig e la capătul puterilor
se feresc să se încleșteze cu el
*
într-o baie lucioasă de sînge se zvîrcolesc cîteva forme de relief
cu șoapte încolăcite de grimase
nimicul adipos se suprapune peste recele cadaveric
și întîlnesc morți și răniți cum se cade
spaima se duce în mine ca o găleată în fântână bodogănind
ca să fiu gata îmi astup privirile cu pletele dese, negre
îmi pipăi armura
În fața mea torțele luminau cărarea
valurile se clătinau ca niște lespezi de asfalt
*
Suspinul – miere sau mortar – în matcă trecătoare
Îngheață sufletul avar pe o stingheră cale
Sunt vrînd-nevrînd acolo în noaptea cea surdă
stau cu ochii îmblăniți ca niște nasturi de pluș
în măruntaiele pămîntului ei și ce dacă el zace cu ochii deschiși ca doi desagi goi
el îmi vorbește
- Erai un tînar cam limbut odinioară. Acum te văd tăcut
- Cuvintele îmi zornăie prin minte ca pungile cu galbeni uitate înadins pe ulițele orașului, o bogăție fără folos.
- Putem să ne clătim gura cu cuvinte, gustul de țărînă rămîne neșters. Bulgării de pămînt se rostogolesc într-un pîrîu leșios peste leșul meu
aroma zilelor se scurge pe acolo rotund
un fulg de puf plutește deasupra buruienilor acoperite cu praf, indiferente


----------
Am inceput acest text pe la 16 ani si am simtit ca nu mai pot sa il continuu. Erau niste zone dificile niste arcane apasatoare. Nici acum nu pot spune ca am elucidat ce erau ele dar eu voiam sa ajung undeva (aveam un fel de plan) si cred ca acum m-am apropiat mai mult de acest plan - o conversatie cu un defunct despre ... dezavantajul de a fi murit.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!