Natura-i umedă
și-mi pare că e
o liniște atât de mare
de lacrimă,
de grele gânduri
Ploaia cade,
Rânduri-rânduri...
Cad picuri mari,
cad moleculi de apă
într-un neant,
ce maine mă îngroapă.
Mă doare plânsul ei,
Veșnică rece apă –
Și mă seacă
de nesecată forță
și de fapte,
de focul viu, etern,
de sumbre șoapte,
de liniștea amară
și de gânduri –
Iar ploaia cade,
Rânduri-rânduri...
E frig, târziu
Și-aproape noapte.


3-12 decembrie 2004