agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-07 | | Înscris în bibliotecă de Bot Eugen Iulian în martie 22, o zeiță trece în fugă pe aici sub forma unei plăpânde zăpezi:mi se topește în palmă. frec de o piatră aspră o grămăjoară de ceară:îndată ceara se macină și piere. aidoma ei mă frec eu de acest văz-duh.și mă petrec.aud apropiindu-se corbii.aud în marș cumplit venind furnicile,deneînvinsele.am fost în cetatea plânsului, am predat încrezător doctrina luminii.pe locuitorii infernului i-am învins. i-am condus pe cei slabi și pe păcătoși la izvor. le-am poruncit "spălați-vă cu apă rece pe obraz", m-au urmat și s-au vindecat. cerul era albastru, nepătat. acum este galben, este vânăt, este negru. eram puternic și tânăr, curgea aurul din mine. acum din toate colțurile lumii cu ochi sticloși mă privește vina. vina mea. când s-a ivit? când a crescut? când s-a împrăștiat peste tot uriașă? frec de o piatră aspră o grămăjoară de ceară, mă văd pe mine în ceara care se macină și piere. mă văd pe mine frecându-mă de acest văz-duh. fiecare lucru înalță în calea mea un zid de netrecut și un zăvor. fiecare secundă găzduiește o trapă. fără o cauză anume sânt adus în preajma lui zero. un melc îmi cară inima undeva departe printre flori de sulfină. nici sângele meu nu mai curge în mine, zboară pe cer ca un vultur vijelios, să însuflețească alte ținuturi. zadarnic mă zbat-sânt prins ca într-o plasă în paginile unei delirante cărți. aș vrea să opresc alunecarea fără sfârșit. dar cum? mă privesc în oglindă și ea din milă mă minte: își răscolește memoria și îmi arată o față mai veche, a gloriei, căci din mine, cel de azi, nimic în apele ei nu se vede, cum nu se vede nici vidul. aș vrea să opresc alunecarea fără sfârșit. dar cum? mă rog de primăvară și de toamnă, de iarnă și de vară să mă țină pe aripile lor. pentru ele strigătul meu nemăsurat este șoaptă nedeslușită.cântecul meu armonios de implorare li se pare bâlbâială fără șir. nici un anotimp, nici o ființă, nici o stea nu mai înțeleg ce le spun. am ajuns să vorbesc o limbă doar de mine locuită. blestemat. ceară am fost, m-am frecat de piatra aspră. sânt întemnițat pe vecie în paginile delirantei cărți, a morții.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate