ELEGIA VESNICEI MIRESE


A fost odat-o iarna,intr-un ungher,candva,
Cand ceasul din perete de loc nu exista,
Cand marea azi cea mare era un pic mai mica,
Intr-un moment cand luna nu aparuse inca
Pe cer de nepatruns doar ca sa ne vesteasca
Despre-o mireasa alba,rece,imparateasca.
N-o poti atinge chip caci daca o atingi
Un fior te cuprinde si-n gheata te preschimbi.
Cu mantia-i bogata,de-un alb naucitor,
Vrajeste,iti ia ochii,privelisti de mohor
Nameti se-ntind in cale,la geam picturi de gheata,
Fulgi mari ti-alina chipul,iar ochii ei te-ngheata.
Privesti ca-ntr-o poveste cu ochi mari de copil
Cerul ce-i este iernii albastru de metil.
E-un mire cum nu-i altul,pe lume alta nu-i
Mireasa-ntre mirese cum este iarna lui!
Copacii se apleaca,doar vantul mai vuieste,
Sant logoditi pe veci din vremuri ,el vesteste,
Sant tarmuri departate,e antic glacial,
E iarna peste toate,pe cerul pastoral
Sant nuferi ce respira prin pufii albi de nea,
Colindele se canta,tacerea noptii-i grea,
Pocalul nenuntit de zapezi se sfarama
Si sus rasare luna,a noptii zana buna.
Ne cearta,ne alinta,e blanda si firava,
Ne incalzeste-n suflet peste iarna-suava.
Cortegii de zapada se gudura in vant,
Crampeie de iertari se afunda in gand,
Nestatornicul paj va iese la iveala,
Un palid ghiocel la o ora de seara.
Si iese cu sfiala ,iernii se-mpotriveste
Si-anunt-abia soptit:’Primavara soseste!’.
…E nins azi cerul nostru,e iarna iar afara
Si trandafiri pe geam incep sa imi apara,
E totul alb,povestea din nou s-a repeta,
Orologiul stranuta,e iarasi vremea sa.
Priveste cer departe ce peste tot priveste
Si-o lacrima pribeaga pe obraz se opreste.
Ingheata,se topeste,se pierde peste zari
Si nins de-atata vreme,de-a iernilor chemari,
Te duci,te duci `nainte privind dar inapoi
La iarna,dalba craiasa ce trece iar prin noi.
Cand blanda,cand tardiva,aceasta-mparateasa,
Ba rece,ba suava,de-a pururi ea-mireasa.
…E iarna iar,e iarna si suna a tarziu:
E vesnica mireasa,a cata?!?…nu mai stiu…