răsufletul lumii într-o caldă strânsoare
nerăbdătoare tulpină în care adesea petrec
râul îmi arată un val mereu proaspăt
n-are aerul că-ntre noi
ar fi diferențe de vârstă
când s-ar putea fără voie
să-l și stingheresc
primăverile anemice ale sângelui
uite se vindecă
mușchiul verde al sufletului
unde să ducă
ce piatră și oare ce trunchi îi ajung
freneticei seve cum urcă
jocul cel mai sărbătoresc al firii
este râspândirea seminței
(firea are desigur și-n alte privințe
un aer solemn)
e timpul frumoși și fertili ca pădurile
să ne spune că suntem
lumina coboară(s-ar zice) plină de lumi
oameni ne spunem(nu?)și-asemeni
pădurilor
în pământ și peste pământ ne zâmbim
în palmele puilor vii
viața îmbată un înger...