sunt o ecuație care caută iubire,
sunt un mic construct de vărsat de vânt și de cancer,
un bolnav de șine de cale ferată,
un râs și un plâns,
o fiară.

pe aceste margini scările nu duc nicăieri,
doar inapoi pe străzi,
înapoi în celulă..
peste două zile îmi vor da sentința..

fără tine
pașii îmi par doar
priviri peste geam,
doar orpiri din gară în gară
din câmpie în câmpie,
înapoi în patul în care te-am cunoscut prima dată-

mâine îmi dau sentința...

deja arcadele mele sunt casele leprelor,
loc și sferă pentru păianjeni,
deja mă întreb dacă să ies sau nu din casă,
dacă te mai strig încă o dată:

aș vrea să te cheme otilia,
aș vrea să fiu ice-bergul ce iți atinge continetul genunchilor,
limbă cu limbă,
plus cu plus,
minus cu minus.

vreau să te împarți în toate secundele,
în fiecare pahar cu apă,
vrea să respir prin toată galaxia..
așa te pot ține în plămânii mei,
în mine.

am făcut din trenuri
mănunchiuri de silabe închipuite
pe care sper să le spui tu.

în fiecare zi te cunosc,
in fiecare zi te pierd prin poezii
prin batiste.

tac
și mă ridic din bârlogul tâmplelor mele.

mâine primesc sentința.