Scriu o frază oarecare
un fel de zid chinezesc
în care dau cu capul să înțeleg
ce am vrut să spun
am băut împreună aceeași apă
și mie nu-mi încolțesc ideile
tu însă privești de sus
dintre îngerii betonului armat
ca o ghilotină neunsă
gâtul de lebădă
alb și fragil al orașului
asculți sirenele pompierilor
și îmi dictezi un poem desuet
despre un ins care își bea remușcările
din prima încercare fără să vomite

zilele au prins o coajă
crestezi și nu curge nimic.