M-a lovit un munte de adevăr
chiar în față la ochiul stâng.
Clipesc fără să vreau;
a devenit ca un tic permanent
ce nu mă mai lasă.

Și în somn primesc ghionturi
din fiecare parte.
Îmi fugărește toate visele
ca un ogar de vânătoare
ce aleargă după iepuri imaginari.

Nu credeam că realitatea
poate devenii un zid înalt
fără nici o poartă,
ce se strânge-n jur
până la 1/2.

Ca o statuie mumificată-n piatră
pe care iarba crește
în neștire.

Natura invadează mai departe
înverzind tot în urma ei.