Mã gândesc la povesti nespuse
De frica unor mituri ce s-au nãruit de mult
Atât de mãrete,atât de înalte
Încât la prãbusirea lor,oamenii le-au închis în morminte de stâncã
Ca sã nu mai moarã vreodatã

Dar iatã cã le aud fierbând
De undeva din cosmosul negru ce era si la începuturi
Si înaintea lor
Aud zei nenãscuti ce urlã cu ecou sã izvorascã
Aud timpuri interzise pe veci muritorilor
Aud cântecele ce odinioarã înviau spiritele

Si dacã as putea sã arunc o tortã sã le iluminez secunda
Sã le deschid stânca
Sã-i renasc aici,din nou
Ca si când acele timpuri mitice
S-ar întrupa din nou ca si atunci la începuturi
Si înaintea lor