Spre fumul smead ce-mi dibuie ființa,
în calea viciului, precum un orb,
mă târâie bezmetică putința
pe care, însetat, în mine-o sorb;
scânteile le-ntâmpin în hotare
urzind din spuza fostelor iubiri,
de cum ajung, cu fală și ardoare;
pe rugul încropit cu amăgiri
și-mi firbe-n tivgă vana de ocară,
la tălmăcirea urii ce o strig:
chiar dacă mă topesc pe din-afară
și din-năuntru, -n mine este frig.
Mă mistuie văpaia și în urmă
doar vântul prin cenușa mea mai scurmă