nu mai spun nimic
dar prea așteptăm
și de la o vreme
prea se fac nopțile altcuiva

din întâmplare am deschis întunericul
o cutie neagră cu memoria faptelor noastre
nu era nimic altceva decât un zgomot de fond
și sărutul de atunci de la începutul lumii

ce poți să faci când nu mai ai nimic de spus
decât să adormi cu fălcile încleștate pe tăcere
ca un câine bătrân
și orb
să visezi că alergi prin tine
că ești un coridor lung
nesfârșit
uite, infinitul. uite
un capăt e la mine
și
nu mai e nimic de spus
am cuprins între maxilare carnea tare
de lup
e amăruie
fericirea aceasta
are gust de cireș