aleile sunt goale ai crede iarnă clipa
urme de pași zac moarte între strivite flori
un fir de iarbă crește nepăsător în toate
și înverzește-n taină de mii și mii de ori

fântâna obosită revarsă apă-n silă
sub umbra unui brustur furnicile trec mute
treziți ca să apună doi fluturi parcă-s ochii
statuii prăbușite cu drumuri ne-ncepute

zăpadă e cimentul afund și cum băltește
puțind dulceag a oase și-a rădăcini de tei
ca niște dinți de paseri viclene și flămânde
sfâșie trandafirii din aer pașii mei

¤

tu viață măsurat-ai inimii mele cuvinte
să nu îmi prisosească dar neavând destul
m-ai siluit de vlagă mi-ai dat la schimb
duhoare
iubi-te-voi în mortul ce sunt și ce ți-l fur