agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-18 | |
Defilez prin viață
cu tălpile-nsângerate de pustiul plin de nisip (mătase de sticlă) pe care trebuie să-l parcurgem în speranța că poate Graal-ul ne așteaptă în oază... Merg dreaptă și zâmbitoare (am o imagine de întreținut) cu tălpile și gleznele netremurânde: nu vă faceți griji, e doar ketchup cu zahăr, ca în filme... Soarele îmi scorojește pielea, pierd înveliș după înveliș... Rămân un suflețel în bântuire morganică pe întinderile șerpuitoare. La un moment dat, văd oaza prin tremurul de aer fierbinte, văd Graal-ul roșu plutind în mijlocul insulei rotitoare... Derulat cu încetinitorul, văd distanța micșorându-se nu știu dacă eu mai am putere să merg sau vine oaza spre mine... Oaza mă vânează ca o ispită luxuriantă. Cu ultimele răsuflări, cad în genunchi, întind mâna spre cupa de granat sorb picături din vinul de rodii sau otravă carminică - nu-mi mai dau bine seama. Lichidul alunecă spre viscerele mele mângâietor ca satinul lichefiat. Cad de tot pe nisip și fluviul de mătase de sticlă trece peste mine precum ultima mângâiere de eșarfă de lame... Probabil sunt mântuită, a luat ce mai rămăsese din carnea care mă strângea. 23 februarie 2006.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate