Când gnoza întunecată a luminii
Înnegrește soarele și spală amurgul
Ne ascundem terifiați
în meridianele ideilor cernute,
Și gândul...
- ah, gândul, de când nu l-am folosit
au mai rămas doar umbre solide de "cogito"
pierdute în praful de "sum",
"ergo" ceva a putrezit de tot și a mai rămas
și a rămas doar marca unei conștiințe
țepene,
ce nici măcar nu mai răspunde când
i s-au terminat întrebările.

Mie mi se tremină răbdarea de a răzbate
prin zăbrele vopsite cu un zâmbet
de proastă calitate... de fundurile
unduite pe valul penetranților;
cu drapelele înfipte fără substanță;
mi se tremină sfârșitul apoteotic
în care nu mă regăsesc niciodată...;
Mi se tremină ultima bucată de ciocolată
cu aroma urmei degetelor tale,
și iată că vărs ...
și ultima lacrimă
îmi începe ochiul.