Pot să intuiesc în fiecare zi
felul cum te descoperi dimineața
și mergi somnabulic spre stația de tramvai,
cu ochii plecați spre gândurile asfaltului dilatat

Pot să-ți ucid fiecare umbră
din dreptul ochiului stâng,
de abia acolo ai lăsat un loc de "bună ziua"
fără acele nuanțe de străin cocoțat
pe umerii femeilor ,
nevertebrate aduse de tine în fiecare
palmă de pescar obosit

A devenit iminentă dimineața fără cer,
credeam că e o farsă a îngerului însărcinat cu lumina
atât de nebună mi s-a părut noaptea,
ațipisem rugându-mă să am aripi

Nu a fost nici candela de vină,
nici ochii mei lăsați zălog pentru o mână întinsă
e prea perfectă agonia asta
ca să nu o declar eminentă.

În loc de p.s:
Nu știam că și amintirile au socotelile lor.