Frumoasa mea
din umbrele de soare,
dă-mi zâmbetul
să ți-l sărut prelung,
iar glezna-ți udă din buza
ce mă doare
las-o s-alerge
pe drumul meu cel lung.
Frumoasa mea
cea aheroniană,
cu doruri grele, lăcrimânde,
vezi?
că toate cerurile lumii,
almandine,
te fac să uiți, să pleci –
să nu mă crezi...
Dar voi rămâne acolo,
tu, frumoaso,
privind departe prin fereastra ta
spre zborul păsărilor solitare
ce-și uită cerul
în liniștea mea.