Cutreier cu gandul hotarele lumii,
Dar ma opresc unde razele sunt sublime
Unde noaptea pescarusii pot vorbi,
Si undele marii tandru te pot iubi.

Dimineata strans imbratisat te simti,
De razele soarelui mult prea cuminti
Se simte sub tine nisipul umed,
Ce te face sa-ti pierzi al gandirii cuget.

Spre amiaza esti tot mai incatusat,
Toropit si chiar de raze ferecat
Nisipul cel umed devine fierbinte,
Si valurile marii tot mai clocotite.

Si asfintitul e ca un paradis,
Ce nu-l credeai nicicand atins
Se prabuseste-n mare o mana de soare,
Si se unesc misterios ale lumii hotare.

E totul linistit si prea frumos,
E marea calma si vantul duios
In vazduh sufletul meu zboara,
Si-n fiecare vara aici coboara.

Aici mi-e inima mai plina,
Toata viata imi este mai lina
Aici imi gasesc eu fericirea,
Si tot aici mi-am pierdut candva iubirea.

In locul asta plin de vraja,
Ma simt ca intr-un castel craiasa
Stele sunt slujitorii mei
Si scoicile imi vin frumosi cercei.

Nisipul este hrana mea,
Si prietena imi este numai marea
Ca sa adorm pescarusii imi canta duios,
Dar unde-i printul meu cel dragastos?

S-a scufundat demult in albastrime,
Ma lasat plangand si nu mai vine
Dar il astept mereu sub stanca asta,
Cu lacrimi amare si vesnica specanta.

Plangand ma vad spiritele toate,
M-aud si vietatile demult moarte
E jale acum pe-ntinsa plaja,
Caci de dor moare a lor craiasa.

Si-ar vrea cu totii sa se-adune,
Sa-i de-a leacurile cele mai bune
Dar stiu prea bine ca este in zadar,
Caci dupa print sufletul ei este amar.

Va suferi caci asa scris i-a fost,
Parte sa nu aibe de printul dragastos
Blestemul ei l-a mostenit,
De la stramosii ce taramurile au ratacit.

Legenda-i vie inca si acum,
Se leaga doar de-un suflet ce e bun
Un suflet plin de dragoste aleasa,
Ce-l poate avea doar o craiasa.

Cuvinte multe s-ar mai spune,
Intr-o imensa carte sa se-adune
Dar la ce bun si ce folos,
Caci cursul ei nu-i prea armonios.

Inchei aici povestea mea,
Si o-ntelege cine vrea
Au fost odata si inca vor mai fi,
Craiese mii ce din iubire mult vor suferi.