În nopțile în care mor încet,
închid iatacul, nime să nu intre
și-aștept ecou, să-mi vălurească printre
umbre subțiri, cu fețe de ascet.

Furtuni se trag aproape, înadins,
din trupul alb se-nfruptă, nu au milă,
amurgul se preface în argilă,
untos, văzduhu-i pe pământ prelins.

Învinsă de ninsoare și de ploi,
aud foșnind sub platoșă cuvinte,
închid iatacul, cu luare-aminte,
și-alung departe cețuri și noroi.

În nopțile în care mor prea lent,
vreme mai am să fac din stih torent.