Furtuna a trecut. Putini scapara.
Dintre prieteni multi azi nu mai sunt.
Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara,
in tara mea batuta crunt de vant.

Sa chem pe cine? Cui sa-i darui clipa
amarii bucurii ca mai sunt viu?
Isi bate, pasare de lemn, aripa
batrana moara-n zori privind, tarziu.

Si nimeni nu-i pe-aici sa ma cunoasca...
uitat de toti si toate-s de acum.
Tarana-i casa veche parinteasca
si-i colb al risipitului ei scrum.

In juru-mi viata-si salta bucuria,
batrani si tineri forfotesc cu rost.
Da-n fata cui sa-mi scot eu palaria,
si-n ochii cui sa caut adapost?

Ce-i patria? Ades ma bate gandul.
Visez, si printre oameni trec posac,
biet pelerin amarul drum batandu-l,
venit din cine stie ce meleag.

Si asta-s eu! Pornit din sat, si care
poet m-oi face-n lume cunoscut,
doar pentru ca-o rusoaica oarecare,
un zurbagiu de frunte a nascut!

Dar glasul mintii, inimii cuvanta:
"E timpul supararea s-o ogoi!
Lumina noua incepe sa se aprinda,
in izba generatiilor noi.

Te ofilesti treptat. Te pierzi in huma.
Alti tineri canta: li-i mai lin cuvantul!
Si altfel li-i si cantul, ca li-i muma
nu numai satul, ci intreg pamantul.

Ah, patrie? Ridicol am ajuns!
Obrajii supti au strans atata tina!
Strabunul grai imi e de nepatruns,
chiar tara mea imi pare-acum straina.

Duminica, taran dupa taran,
ca-ntr-un altar se strang la primarie.
Cu glasul necioplit si grosolan
vorbesc de "viata lor", de ce-o sa fie...

S-a inserat. Amurgul a stropit
cu aur mult campia verii sura.
Stau plopii cu picioru-n sant infipt,
privind ca niste junci in batatura.

Ostasul palid, somnoros si schiop
cu fruntea incretita-a prins sa spuna
cum au intrat buluc in Perekop,
cum calarea Budionii in furtuna...

"...am zis... c-un singur plumb... si-am sa-l strapung...
pe-acel burjui... atunci in Cram... cand dansul..."
Urechi de crengi ciulesc copacii. Lung
ofteaza babe. Amurgu-si tine plansul.

Coboara-n sat cosmopoliti tarani.
Armonica vuieste-n zare
poemele lui Bednai Demian,
si chiot vesel urca-n departare.

Si daca astfel e norodul meu,
de ce zbieram c-am indragit norodul?
Mi-e viersul de prisos aici. Chiar eu,
la drept vorbind, nu cantaresc cat glodul.

Ma iarta, dar, pamant natal iubit!
Sa nu ma urce nimenea in slava!
Sunt multumit si-atat cat ti-am slujit
atunci cand tara mea era bolnava.

Primesc orice, si-un drum batut de-mi dai,
e gata iar piciorul meu sa-l bata.
Ma darui lui septembrie si mai,
dar lira n-am s-o darui niciodata!

Pe maini straine n-am s-o dau, si nici
prietenilor, mamei, nici sotiei...
caci pentru mine strunele ei mici
s-au frant in versuri si mi-au plans doar mie!

Fiti veseli, tineri! Vigurosi la trup!
In voi traieste-o noua bucurie...
Spre zari de taina singur o s-apuc,
cu inima smerita pe vecie.

Dar chiar si-atunci cand va pieri furtuna,
cand se va stinge vrajba dintre ginti,
cand vor muri tristetea si minciuna,
iti voi aduce laude fierbinti!