agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-05 | | „Ești mică și proastă”, da, așa mi-a urlat x în creieri „Scrie poezii.A rămas tot într-a treia” mi-a strigat y cu laringele lui scăldat în bere ieftină și da, pe atunci nu știam să fiu senzuală în timp ce beau apă să sorb din sticlă într-un anume fel care incită eu lăsam părți din mine la fiecare film de dragoste văzut rupeam bucăți de suflet și le lipeam ermetic undeva mai sus de blocul cu zece etaje răsăreau în fiecare dimineață să-mi reamintească cum îmi doresc viața ca în „Titanic” sau ca în „Romeo and Juliet” până când, într-o zi, au încetat să mai respire au lăsat golul pe care-l înghit zilnic ca hamsterul într-o roată am aflat destul de devreme că oamenii cred în lacrimi mai mult decât în iubire pur și simplu, le place să plângă dar vine o vreme când nu mai au ce le-au plâns pe toate, și p’ale lor și pe cele din telenovele și atunci devin cactuși, cu mutre spinoase ș- uscate da, umpleam jurnale cu numele lui Leonardo di Caprio lângă care atașam câte-un balon cu heliu pe care scria „actriță la Hollywood” și-i dădeam drumul deasupra celor zece etaje pe-atunci nu știam că prietenul meu are vise umede (totdeauna îmi spunea că se visează cu mine) nici că frumusețea se numără în privirile indecente ale adolescenților slinoși din metrouri care-și visează noaptea iubitele sau în șuvițe blonde pe cm² nu știam că privirea mirosind a dispreț a târfei cu ochi cleopatrici care mă măsura molfăind gumă îmi punea preț de marfă acceptabilă în Italia eu…eu ridicam noaptea jaluzelele doar ca să văd luna și le lăsam înapoi am învățat toate simptomele voastre,le-am trăit puțin câte puțin, doar așa poți ajunge la imunitate sau dependență pentru voi e totuna acum sunt „doctor de suflete” pentru voi,cei care vă tratați de realitate cu seringi și prafuri am rupt cordonul ombilical care mă lega de cer în care mă legănam în zilele lungi de vară și n-ajungeam să simt cum talpa sandalei îmi aluneca în saliva de pe trotuar atunci nu știam că ochii mei verzi au culoarea cerului poluat că pădurile înfrunzite sunt de fapt gri că visele nu pot fi puse la păstrat și le poți avea numai „până-ntr-a treia” și…singurul moment în care am fost proastă e atunci când mă rugam la mama în burtă să mă nască toți primim câte-o sfoară din cer cu care suntem mânuiți de visuri, ca marionetele numai că unii se grăbesc să o taie într-a doua apoi se târăsc pe orizontală și sunt călcați (la propriu, pe nervi) de cei care-o mai au. și doare când nu vă simțiți pantoful prelungindu-se în gura lor numai că eu, cu cer sau fără, nu mă voi târî niciodată eu l-am mâncat pe felii amare de realitate,când eram flămândă de aparențe acum îmi curge prin vene, venele mele de doctor cu răbdarea elastică, doctor în spitalul cu infectați eu, mi-am copt leacul în celula mea mustind a singurătate,și soarele nu mai răsare de mult la geamul celulei mele l-am pus la păstrat în jurnale acolo unde nimeni nu poate vreodată să-mi spună că sunt mică acolo unde nimeni nu poate vreodată striga împăturit în norii gri de deasupra blocului meu cu zece etaje.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate