dacă mă faci să-mi crape cămașa în spinare
și-ncet să-mi clocotească un abur cald în piept
am să-ngenunchi în mine cu umilință mare
și am să-mi scriu în gânduri: acesta e poet!

ori, iarăși, dacă gândul îl vei trimite-ncoace
am să-l cunosc pe nume când l-oi chema încet
tristețea lui deplină sau clipa sa de pace
vor fi atunci totuna-ntre mine și poet

îl voi lăsa să doarmă-ntre foi purtând înscrisuri
banale simțăminte averea mea întreagă
poetul știe bine că din mărunte visuri
o clipă de căldură sau dragoste se-ncheagă

nu în extreme spații sau în trări extreme
îmi voi purta cuvântul, ca un bețiv năuc
că va veni ca hoțul, asupra mea, o vreme
în care, mărturie, pe mine-am să m-aduc