De câte ori ne-apuci în margini de abis,
Cu mâinile-Þi întinse trăgându-ne, ușor,
Din loc prăpăstuit, spre câmpul larg deschis,
În care jocul vieții deprinde-un trainic zbor!

De câte ori, căzuți, ne ștergi cu raze lacrimi,
Ne scoli și ne-ntărești, cu adieri de-azur,
Să regăsim dorirea ce taie-adânc de patimi
Spre camera iubirii, cu pas schimbat, matur!

De câte ori ne prinzi din libera cădere
Cu palma-Þi diafană, cu aripi de cuvânt,
Și ne întorci speranța, ne picuri în vedere
Lumina izvorâtă din nori de legământ!…