uneori ținem în noi
eratice strigăte înspre vis, care,
sculptate pe trup, cu precădere în ochi,
ne fac prada ușoară a neîmplinirii spre ieri.
uneori purtăm în piept incendii fulgurante
din care trecătorii nu știu câte morți suportăm uneori
și câte vieți într-un piept...
uneori, ne ținem de mână părinții și,
fatalmente, ne desprindem cu strigătele lor cu tot.
alteori ne e tot mai greu
să aprindem făclii de pace în vis
și se vede asta pe trup, mai mereu...