e vremea în care regret
(ca un ipocrit asta e cert)
îmbăierea sau dansul – tot una!
fiindcă nu v-am spus
dansez
fandez
semnez
cu picioarele pântecul fiecărei
dimineți
în mutismul lor de fecioară

a fost o vreme (nici mie nu
îmi vine să cred) când nu știam
cum arată o bucătărie
țâțoasă
planturoasă
zemoasă
ca o legumă strivită între pumnii
inevitabil
înverșunați asupra prospețimii

capacele ascund privirii
(la ce bună regăsirea?)
organele ce îi vor lipsi totdeauna
trupului deposedat
vinul
chinul
veninul
vor depune spuma drept mărtuire
mincinoasă
deshumării tuturor rataților mântuirii

de ce mă strigați SatârYcon?! SatârYcon?!
dați-mi pace
vreau să dorm
pârguindu-mă întru îndestularea voastră
pe dinăuntru
spălat pe dinți
spălat pe mâini
și mândru
ca o dimineață în care nu m-am pomenit

nu! încetați! am cerut eu buzelor voastre:
iubiți-mă?!
nu dragilor
nu dragelor
verbul s-a fiert: legumiți-mă!
vârâți-vă fețele în castroane
e timpul să vă tremure chipul de foame

deasupra
cuvintelor
fierbinți