vremea se pierde când oamenii tac
urâtul le cântă mărunțiș
și bancnotă
atârnă-n frânghii paiața de boltă
hrănind pețitorii ciugulind-o-n gingii

furișate mai pot pașii mei să îi mintă
câmpii nebătute
și femei fără mir
undeva în taverne au murit băutorii
ipocrit recitându-mi harul lor în delir

poate nici o salvare n-a pornit girofarul
vom muri pe culoare
așteptării lucrând
comesenii – atâția! – am cinstit de pomană
vor pleca pe la case întrebând: până când?

iată-ne așadar în slinoasa-ncăpere
unde focul s-a stins
lins de muște-n pahare
întru toate acestea pomeni-ne-or pereții
revărsând peste noi munți de var și de sare