agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-01 | | Înscris în bibliotecă de Elia David Dragostea pe care ți-o port, dragostea mea, vine de undeva de departe. De foarte departe, din mine… Ea bate în porți, desferecă uși. Nu este nimeni. Lucrurile, câte-au rămas, sunt închise în mormântul zilei de ieri… Între fotoliu și pat – pânza de păianjen a singurătății. Nici un suflet nu bântuie odaia, nici o vedenie! Casa în care am iubit este goală. Deși aici ai râs pentru mine, în locul acesta ai plâns… Deși cufărul acesta plin de întuneric și-a deschis dintr-o dată ușa, de parcă sufletul nu-l mai încape. Nu este nimeni, deși trandafirul, până acum adormit în purpura lui, își scutură tâmpla de raze, umple odaia. Deși un scâncet nemărginește tăcerea… Auzi? Și cum lacrima ta trezește în mine tot întunericul, pesemne că și eu voi pleca de aici, da, eu voi trage storurile și voi închide bine ușa în urma mea, ca nu cumva odaia aceasta să-mi calce pe urme și să mă însoțească, pas cu pas, în tot locul… Ca nu cumva casa în care am iubit să se țină de mine scai, casa aceasta, care acum seamănă cu un om tăcut, care stă așa, cu capul aplecat într-o parte, uitându-se la mine cum plec, cum mă îndepărtez și o las cu vedeniile și cu duhurile ei singură, într-o singurătate la fel de mare ca lumea…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate