și-a tras repede pe ea o țundră cusută pe margini cu
găitane;
s-a încheiat apoi până la gât,
–gărgărițele grele de suflul călător al fulgerului să nu-și poată întinde aripile pe teracota sânilor încinși-
și
și-a proptit bărbia de toiag-asemenea lui Abel-
să contemple drumurile înșelătoare ale destinului.

glasul fluierului prin cetini,
trezește dorul nestăvilit al cocoșului.
pe nebănuite trepte musicale,
trimite un
cucurigu-gogu…
la poarta dimineții.

aici, încet-încet dispare coaja spiritului materiei.
forțe necunoscute, plăsmuitoare de energii superioare
pregătesc alaiul regesc pentru a preamări
transhumanța
stelelor pe pământ…

păstorița va avea grijă să nu se rătăcească nicio oiță