o pasăre albastră e puterea
cuibărită în inima bărbatului
venind la întâlnire

femeia închide a treia pleoapă
peste steaua din frunte
tot una cu întunericul
cu vântul din față
pasul furișat
prin semn de întrebare
o recunoaște oare

de ce așa târziu
cioburi de speranță
taie fierea sufletului
când în furtuna minții e singur

răspunsul e ceața de jur împrejur
învârtind mii de brațe
secerătorii nu prididesc să le taie
cresc la loc mai viguroase

își ating buzele
mâinile
forțe din trilul păsării îi ridică
peste toate