La umbra unei stele
sorb sângele nopții
din topica unui creier,
negru de spaimă și bocet,
sătul de minele tău,
absorbit de frunze rupte,
adorm în groapa udă
de lacrimi și ploaie,
noroiul mă-nvăluie
și-l strâng în mâini,
cu puterea strigătului
unui corb rătăcit
pe fruntea păcii,
care se oglindește
în suipatul evident
de pe mijlocul
drumului trecător.