Într-un cub de beton armat,
Cu o deschizătură laterală din sticlă,
Cu umbre de culori și mirosuri,
Forme și măști de lumină inexistentă,
Plin de lanțuri invizibile și închisori
Pentru aripa clipei prea roz,
Clătinat mereu de respirația grăbită
A celui ce pândește într-un colț
Atacul de cord al timpului din celulele vieții,
Exist eu — iluzia unui suflet trist, îmbătrânit...