Cântecul unui copac ce înflorește iarna

lui Andras Chiriliuc






numai când eram copil
aveam pământ roșu sub unghii.
pierdeam la ruletă
speranță după speranță
și umpleam burta marionetelor cu
vedenii și herghelii de vise.
în jurul meu oamenii țâșneau în sus
și se răstigneau de nori.
fiecare noapte era o vitrină cu păpuși,
fiecare pește încăpea în fiecare păpușă
și fiecare păpușă înota până la malul închipuirii,
strigând după ajutor.
știam că lumea încape într-o cupă
din care nu poți bea până la fund
decât o singură dată.
principala mea ocupație era descifrarea
codului cu care voi putea deschide cerul.
și voi lăsa o cicatrice între mine și Tine.
visam că sunt substanța tuturor lucrurilor
sau întruparea oricărei idei.
înecatul deșertului alb,
cel care deschide ochii pentru a sparge
gheața dintre inimi.
eu nu eram decât privirea
care desenează o aripă
în sufletul unui străin


între timp, am început să cântăresc
cât un bulgăre,
cât un sac cu frunze de ceai,
cât o amforă cu miere.
trupul mă rupe de vis
și mușcă din mine prag după prag.
vine noaptea și mă întorc în deșertul alb,
cocon rescris în placenta visului:
mă voi naște cândva
numai pentru cei ce caută
să asculte un copac înflorind
iarna





Angela FURTUNÃ


3 octombrie, Suceava, Aula Magna a Universității


***
Blog Angela Furtuna