E liniște! E pace!



Nu nervii îmi sunt sluga, ci eu, la nervi, sunt slugă,

Cu fiecare clipă, doar moartea îmi amân –

Și cine știe dacă extincția mea, în rugă,

N-ar fi mai demnă, Doamne, și-aproape de-al Tău sân –



Consum. Orice aș face. Consum. Materie vie.

Sensibila creație pe care o sugrum.

Tot ce-ai creat, Lumina ce e, și-a fost să fie,

Le sunt călăul care le face scrum, și fum –



Aș vrea să fiu ascetul ce lumea doar contemplă,

Nu bea, nici nu mănâncă, nu seamănă-n pământ

Petrolul, apa, care îi țin făptura-n vânt:

Dar foamea mă-ngenunche, și setea mă întâmplă –



Sunt duh din Tine, Doamne - în lut, de Tine, frânt …



De ce mi-ai dat viață? Să știu că rup din lume,

În fiecare clipă, ce nu pot să refac?

Să recreez, nevrednic, ce numai Tu, minune,

Cu un cuvant: “Lumină!”, ai împărțit, Sărac?



Taci, sânge, nu mai bate! Voi, nervi, răbdați într-una!

Tu, inimă, te-oprește! Voi, mâini, vă odihniți!

Să Te respir, Cuvinte, cu Tine, să fiu una,

Hei, oameni buni! E pace! E liniște! Dormiți…