urcându-mi către creier imaginar omăt
mustind de fluturi negri
motiv sculptat în porți
m-afund încremenit în miile de morți
ce-au răsărit în mine
colindul din cuvinte

mă simt înconjurat de târfe și de hoți
dessous de magdalenă
avută
lepădată
cu palma peste gură
icoană cioabă
spartă

sărutul strâmb ascunde
spurcatul dintre limbi

opalescenții stâlpi tac spânzurați de cer
scot corbi din luna plină
poate-o fântână rea
un duh vântiu îmi șterge
în urmă
liniștea

are unghii despicate
la gât clopoței
și râde! doamne cum râde!
cu toți dinții unei femei

a
1
7
psi
în redute
să facem din zăpadă copii
împerechindu-ne cu cerbi și ciute
oamenii sunt reci și prea mari
adulții nu sunt nici măcar
originari

din sine