Om de ești, te vor iubi mereu, mereu,
când prin meandrele vieții dai de greu,
căci de tine vor uita, chiar și ce ai făcut,
dar laurii faptelor tale vor reveni , ca un sărut.

Uită de necazuri, trecutul tău nu mai există,
trăiește-ți prezentul și cu calm rezistă,
nu ghici viitorul, pe acela nu îl știi,
ascultă-ți inima de-ți spune, ca tu om să fii.

Lacrima zilelor grele se usucă în viitor,
viața zburdă-n labirinturi, fin, ușor,
iar din clipa ce o trăiești, învață legea vieții,
cu ale Divinului povețe, gustă zorii dimineții.

Crai de-ai fi, amurgul tot se lasă,
oricând cu fruntea-n sus să treci prin viață,
mândria de a fi om ... se spulberă în ceață,
prețuiește glasul tăcerii și pune-l în față.

Să nu îți pară rău nicicând de al tău trecut,
dăruie iubire, iubire pură și un sărut,
îngroapă hainele țesute din fapte de rușine,
caută talentul din tine și fă totul mai bine.