mă uit cum se așează gesturile tale
de parcă am fi
refugiați
într-o cabană ticsită de cărți
încremenită în pădurea finlandeză
de iarna perpetuă

cum aduci aburii de cafea pe holurile
reci ele te țin de mâneci doar te-oi împiedica
ai sosi în pași de chitară
doar să zâmbesc
frumos
degetele
fărâmițează vorbe amestecând absent
multe vorbe multe
așa cum ies ele...
nu serios, stai într-un cot și-ți spui
ce simplu și neforțat ies toate
când ești liniștit
o vorbire la gura sobei
uf, nostalgici ratați de bloc suntem doamne

cum ar fi
să se facă să fie
iarna în cabană
miros de brad, crivatul cald cu plăpumi multe, soba să toarcă
să scriem pe mese de lemn
ah da, eu să am o farfurie cu mieji de nucă
tu să-i înmoi în sare, să bei vin fiindcă-ți place asta
în apropiere captivă o cascadă înghețată...horbote de turțuri
și vântul ce se zbuciumă ciudos în fereștile mici
de parcă și lui i-ar fi dor de puțină tandrețe...
vai ce-aș mai scrie o chestie de-asta sentimentală 100% hehe

ticăie ceasul ticăie ticăie
visele se strivesc sub betoane se comprimă
în suflete
noi scornim povești
cafeaua e rece
pisica ta atârnă pe teancu’ de romane în colț de masă
cu spatele-n calorifer
eu tastez tu tastezi
inventăm o iarnă ratată

fie ce-o fi mâine dimineață
caut mieji de nucă