respir seninul
și mă înțeapă aroma de iarnă,
cerul își lasă stelele spre pământ
să le atingem cu vârful unghiilor
dar să nu le putem apuca.

se curbează liniștea și mă încolăcește,
mă sufocă și mă stoarce de cuvinte,
vroiam să-ți spun că te iubesc
dar am uitat
iar acum nu-mi mai aduc aminte
nici cântecul nostru...

mă zgâlțâi cu amândouă mâinile
și cu privirea,
îți citesc zâmbetul în ochi
dar nu și pe buze,
pe fiecare zi se așterne o seară
și frig,
freamătă durerea în picurii de lună
ce cad peste noapte.

îți împachetez sufletul în poeme de iubire
când primii fulgi de zăpadă
ne mângâie fruntea...
- E iarnă?...
- Încă nu.