el zice că nu mai are nevoie de cuvinte
de la bărbie în sus e întuneric pe chipul lui

amețit de propriile rotații
se oprește în piața pustie se întoarce cu fața spre nord
rupe o crizantemă din răzorul acoperit de zăpadă
o ascunde în buzunar

ochi de pansele
încă vii
îi cercetează statura de uriaș
îi caută umbra pe asfalt

el își ridică brațele până atinge
pielea unui heruvim
adormit în timpul zborului

nimeni nu ține
lampa aprinsă în clădirea cu
uși înguste
prin care se strecoară doar viruși de gripă

o gură parfumată se deschide apar din nou
cuvinte fără noimă: te-am căutat în aerul
de piatră iar tu erai în rai
nu mă uita nu mă trezi
de aici din orașul bântuit de schelete provinciale
văd capricornul dar nu văd parisul