stelele sunt oarbe astă-noapte
am descoperit forma perfectă a căldurii
mulată pe corpul tău
singurătatea

voi îndupleca necuprinsul
să mă închidă
într-o sferă
a propriei respirații

lasă-mi cuvântul să mă poleiască în aur
trăiesc în secolul marilor neîmpliniri
adormită într-o picătură de rouă
sunt presată de timp și
zdrobesc amintiri

îmi sugrum durerea cu nervurile frunzelor
ochii mi se scurg în pământ
răsar lacrimi albe

stelele sunt oarbe astă-noapte
lupoaica este undeva pe calea lactee
hrănindu-și puii în scorbura
întunericului

mi s-au aburit ochelarii de frig
și nu mai văd