vântul bate înspre casa mea de lut cu paie
chirpicii se dezvelesc de fardul dat cu bidineaua
în absența soarelui prins în lanțurile lui slabe
vin nori nervoși și grabnici ca trenul ciocanelor roșii
să picure gălețile cu sânge adus de la oraș

mamă cade casa peste noi
bârnele din colțuri cedează trecere vântului
cu hainele de pe sârmă îmbrac porumbul
și crucea de pe deal iar tu să bagi toporul
în pământul celor care tac sub casa noastră
vântul să le dea ploaia râvnită

văd norul negru din urmă în carnea de pământ
venind și rupând ultima bârnă a casei
cade oglinda din foi de nisip înghețat din Siberia
o sparge un fulger în mii de certificate de deces

de ce ai tăcut atâta vreme lăsându-mă
să mă privesc în pozele cărților cu eroi
vântul bate înspre țara mea de morți
cu un miros de sânge vechi
casa dezvelită de piele în văzduh se pierde
ca un porumbel hrănit cu carne