Ia mămăliguță cu sare,
La mama,
Păsăruică-pui
(Îmbia cucuveaua,
În puterea nopții,
Lița Floare)
Și du-te,
Că poate ai de cântat
Prin pădure
Ori pe unde
O-i ști
Numai tu!...
Gobaia (naibii), ioc,
O ținea pe-a ei:
Cucuveau, cucuveau!
Prevestindu-i că va lua
Calea țintirimului.

Vădană de-un car de ani,
Lița Floare se deprinse
Cu liniștea mormântală
Care-o lăsa s-asculte
Ticăitul șarpelui casei
Și rarele pocnete
Din grinzile odăii.

Se împăcase cu gândul
Că sfârșitul îi este
Undeva prin preajmă,
Chiar dacă nu suferea
De vreun beteșug anume.

Așa, ca de binețe,
S-o fi întrebat
Ce mai face,
Îți răspundea
Că, iaca, se bucură (încă)
De sfânta lumină a soarelui,
Că la anu,
E-he, nu se știe -
Poate va sta sub bolandăie
Mai înalte decât gardu,
Ca Marghiolița lui Cobuz,
Anica lui Ipate
Ori Sultana lui Tofan ...

Acu cei de-o etate cu ea
Se împuținaseră zdravăn
(Majoritatea
Clarificându-și situația demult:
Rai sau iad)
Și se gândea
Să nu rămână
Chiar așa
Cu mâinele în sân.
De aceea
Își pregătise
Cam tot ce trebuie
Pentru când o fi
S-o strângă Cel de Sus:
Prosoape, lumânări,
Pânză de poduri
(Douășpatru),
Vin, rachiu,
Zahăr și grâu,
Pentru colivă…
Dar câte altele nu,
Și raclă, și cruce,
Și toiag de ceară
(Să ardă la priveghi),
Și tavale
Pentru biscuiți „ciucălăi”
Să dea la cei copii
Care or veni s-o vadă
(Ultima oară)
Lungită pe laiță,
În odaia de bună.
***

De la o vreme,
Racla, ținută în podul casei,
Plină ochi cu fasole
„De cele boambe”,
Năpădită de gârgâlițe,
Se cam scorojise.
Așijderea,
Crucea mare din lemn,
De brațele căreia
Atârnau largi cununi de ceapă
Și de usturoi,
Puse la păstrat pe iarnă.
***

Anii au trecut
Și Lițăi Floare
Au început să-i moară
Feciorii, de bătrânețe.
Face acuși suta de ani,
Iar carii i-au gătit de tot
Sicriul din pod.
Și crucea-i paradită …