Ieri.

Mi-e pur și simplu silă de aceeași clipă
creionată evident nici măcar o dată de mine
pereții fură cu nesimțire palidul feței
apoi mă aruncă în scaunul meu etern legat
de tavan cu țesături fine de paianjeni
morți și ei săracii de atâtea doruri.

Azi.

Pielea ta îmi seamănă cu hârtia fotografică
neimprimată de gânduri te scurgi cu calm
pe palmele mele grele usor și cu teamă
mă atinge răsuflarea ta în treacăt
pe gene pleacă departe dorința
te ascund pe coapsele tale
odată cu frigul de afară
uităm că și mâine e zi
fugim bezmetici spre
niciunde, mai apoi
murmurăm tăcerile
vorbim în clipe
peste clipe
peste tot
cu jale
cu tot.

Mâine.

Din zile cobor pleoapele
și-mi sorb cupa mereu plină
cu patos trag din alte țigări
și-aștept. Aștept poimâine...