Mă afund
în contorsionarea
sufletului meu
văd cum ulii
îmi ciugulesc
ultimele rămășițe
lumina ochilor
îmi deschid

îi las să privească
printre coastele mele
și să guste lacrima
ce se prelinge pe
curbura sînului meu
să se adape

cenușa e moartă
mai moartă
decât atunci când
inima îmi înmugurea
s-a dus demult

sângele țâșnește
din bătăile aripilor
perene
mă lasă
să îmi regăsesc echilibrul
sub clonțul uliilor
devorează clipa
negura mă împinge
să îmi ascult țipătul
se scurge
în pământul cel fad
mă lasă
să zac
în răcirea mâinilor mele
îmi rămân
sub unghii fulgi
din aripile uliilor
mă dezmiardă

semilună de
gheare încovoiate
îmi conturează
clipa
în retragere
țipete de pe mine
azvârlu