Săp în noianul acela de gânduri
mă afund lunecând în cețoasă amintire
simțurile-mi zac împrăștiate pe caldarâmul uitării
pe sub bocancii tăi roz

Plonjez mai adânc în moartea aceea vie
în dulceagul imponderabil cu gust de pepene
o lume submersă mă învăluie stranie și rece
îmi amorțește descântecul alene

Privesc albastrul de cristal prin platanii noștri goi
le respir aerul galben aburit de șoapta iernii
care vine să ne acopere, să ne înece
în troiene de inimi de gheață