Istovit de povara crucii,
Până și cuiele din mâini te liniștesc,
Știind c-ai să-ți tragi puțin sufletul...
Dar nu prea mult…!

Cuiele din picioare nici nu le mai simți:
Atât ești de abătut în gândurile tale...
Și doar știai… De ce te-a trădat?
Nemernicul, Iuda…
Frumoasa Ghetsemani ți-a devenit cavou,
Iar ucenicul tău călău îți este…
30 de arginți…!?
Ah! Ce doare lancea asta ce ți-e-nfiptă-n coaste.
Dar tu ești adevăratul rege, căci
vezi barba cea albă-n treisprezece fire
despicând cerul, sângeriul…
Cel Vechi de Zile îți zâmbește,
Ca-ntotdeauna, de altfel…
Nu-i nimic, tu ești bun și ierți
Chiar dacă ei nu te iartă:
Te vor vedea înviind…
Iar Iuda? Deja și-a pus capăt zilelor…